La cererea publicului (am eu un amic pe care-l cheama Public Vasile) si dintr-o lipsa crasa si jenanta de idei, am hotarat sa pun pe blog un material mai vechi de-al meu, asa ca sa nu stea blogul gol si neupdatat. Promit ca daca-mi vin idei intre timp, il sterg…
La 30 de kilometri de Timişoara
Buziaş – o staţiune leşinată, uitată de lume
Deşi preţurile sunt mici, peisajul unul aparte şi apa minerală… e pe gratis
Un câine leşinat stă la marginea terasei. E toropit de căldură. Din difuzor răzbat melodii de-ale formaţiei Holograf. Nu e aia cu “Şi băieţii plâng câteodată”. E un repertoriu mai vechi. de pe vremea lui “Ţi-am dat un inel”. Difuzorul e cocoţat pe ceea ce era cândva o fântână cu apă minerală. Nu mai e. Nişte lumânări kitschoase stau acolo unde ar fi trebuit să stea paharele oamenilor. Un bătrân stă pe-o bancă şi mângăie un câine. Nu-i al lui. E de-al locului. Sunt mulţi de-ai locului. Poate mai mulţi ca oamenii. O fetiţă supraponderală cade de pe patinele cu rotile. Maică-sa o ridică şi pleacă. Aruncă în grabă banii pe două sucuri. 4 lei… În Timişoara atât e unul. Şi aici mai erau şi reci. Apa minerală e 1 leu, chiar dacă-i îmbuteliată. Se aude muzică populară. E nuntă în parcul ce seamănă a pădure. Băncile sunt cam goale. Bătrânii veniţi la tratament stau în grupuri. În rest, pustietate… Câini. Coridoare parcă interminabile. E şi ştrand. Sunt şi hoteluri. Preţuri mici. O pală de vânt dă jos un meniu de la o terasă. 4 lei o ciorbă de burtă, cartofii prăjiţi – 2 lei. Mâncarea e bună. Vine şi repede. Culmea, e şi caldă. Nu te-nşeală la notă. Sucurile sunt reci. La fel şi berea. Cafeaua e un leu şi 60 de bani. E lungă. Ştrandul e deschis toată ziua. Seara, de la 21… discotecă. Oamenii stau la mese. Beau bere. Ascultă manele. Bătrâna de la cealaltă terasă e în continuare pe Holograf. Parcul e liniştit. E mare. E un peisaj superb. E şi îngrijit cât de cât. Băncile sunt în continuare goale. Şi sunt multe. Cărările din parc te duc în tot felul de locuri neumblate. Un avion s-a transformat într-un bar. La fel, preţuri mici. Servire la bar. Te poţi rătăcii pe aleile parcului dacă nu eşti atent. O rătăceală plăcută. Peisajul e ca şi rupt din vederile pe care le trimiteau bunicii din staţiune. Realizezi că eşti în staţiune. O staţiune lăsată în voia sorţii. Aici soarta nu a fost deloc bună. Oamenii se mai opresc doar în drum spre Timişoara să ia apă. E bună apa. Şi e pe gratis, de la fântână. Majoritatea bătrâni. În rest, nuntaşi. Doi îndrăgostiţi care vor să fugă de lume sau să se ascundă de cei cu care sunt legaţi cu acte. Oamenii bat cărările. Sunt cam puţini. Localnicii deja le ştiu, aşa că nu mai bat cu pasul. Şi-au luat mopeduri. Sunt şmecheri. La lumina lunii peste parc se aşterne liniştea. La o altă terasă cântă muzica populară. Trei mese sunt ocupate, restul goale. E sâmbătă. Preţurile n-au mai urcat o dată cu venirea serii. Câteva terase, neprimenite. Corturile care ţin umbră n-au mai văzut apă de luni de zile. Poate chiar ani. Bănci. Apă minerală. Cam atât. Aaa.. şi multă nepăsare. Un loc ce poate fi valorificat de către investitori. Un loc unde timişorenii s-ar simţi bine. E la jumătate de oră de Timişoara. 30 de kilometri. Timişorenii preferă jungla de asfalt. Câţiva plimbăreţi din parc cheamă veveriţele. Marianaaaaa! Se întoarce o puştoaică. Are acelaşi nume ca şi veveriţa. Dar veveriţa stă în continuare ascunsă. sau poate s-a mutat şi ea de plictiseală. O sâmbătă la aer curat. Preţuri mici. Alei străjuite de bănci. Apă minerală. Aproape pustiu. Parcă e un loc care nu vrea să se populeze. Într-adevăr, drumul e rău până aici. Dar e suportabil. Nu-ţi rupi nimic la maşină dacă nu faci pe viteazul şi apeşi pedala de acceleraţie. Pădurea-parc a rămas în spate. În curtea unei case de la şosea şade pe un pult Statuia Libertăţii la scară mică. Pe o placă o linie roşie taie o denumire: “Buziaş”… Apa… curge în continuare… la pompă. Timişorenii o pun în sticle şi îşi văd de drum…
Intr-un articol aparut astazi, 03.03.2008, in Ziua de Vest, Adrian Panduru semnaleaza faptul ca Ionuţ Nasleu (PRM), mai figureaza inca…pe pagina de internet a C.J.T. in calitate de consilier, desi dinsul a fost foarte mediatizat saptamina trecuta pentru indeletnicirile sale “intelectuale” din timpul sedintei de plen a Parlamentului. Datorita faptului ca mi-a deschis ochii asupra acestei intirzieri de actualizare a site-ului C.J.T., in semn de apreciere, imi permit sa-i pun domnului Panduru o intrebare fireasca: “In calitate de locuitor al Timisului, se considera bine reprezentat de catre senatorul Nasleu in Senatul Romaniei?“
De fapt, aceasta intrebare ar fi trebuit pusa intregii comunitati locale de jurnaliti si blogeri. Acum, cind au trecut deja cele 3 zile traditionale romanesti de la savirsirea faptei, observ ca batista a fost pusa pe tambal si nu se mai vorbeste mare lucru despre ocupatiile domnului senator. Fiindca domnul Panduru a readus tangential in discutie subiectul si, mai ales, pentru faptul ca apartine ambelor comunitati, ii sugerez, respectuos, sa faca un sondaj de opinie pe aceasta tema atit in rindurile jurnalistilor, cit si a blogerilor. Daca va veti intreba de ce nu fac eu , personal, aceasta testare va voi raspunde sincer. Din doua motive foarte simple:
1. nu cunosc personal ziaristii si blogerii din Timisoara ;
2. fiind aliniat (fapt declarat public inca dim prima postare), mi-am pierdut statutul de independent si, in consecinta, o astfel de initiativa venita din partea mea ar fi apreciata ca o actiune electorala.
Desigur ca ar fi interesant de aflat care este si opinia cetatenilor simpli, a oamenilor obisnuiti, de pe strada, dar un astfel de sondaj este mai greu de realizat necesitind diverse cheltuieli materiale si umane pe care niciun formator de opinie local nu este dispus sa le sacrifice. Tocmai din aceasta cauza, daca domnul Panduru sau un alt jurnalist sau bloger local, reuseste sa initieze o actiune, de mai mica sau mai mare amploare, in unul din aceste doua medii, il asigur de toata consideratia mea. Stiu ca nu e mare lucru, dar e totusi ceva.