Cel mai reuşit poem în această tentativă este însă, pentru complexitatea sa subtilă, poemul lui Eduard Ţară:
Câmp cu pãpãdii –
navetistul traversând
Calea Lactee
Câmpul cu păpădii, dublet terestru al Căii Lactee, e traversat zi de zi de bietul navetist în drumurile-i pămîntene. Iar faptul că, în stare de beatitudine primăvăratecă, se simte săltat printre stele, nu-l scuteşte de statutul nedezminţibil de fiinţă călătorind vremelnic, dar zi de zi, între cer şi pămînt, pe una şi aceeaşi Cale a Robilor. Poanta poemului este chiar această ridicare a navetistului, fiinţă umilă, inventată de vicisitudinile ultimei sute de ani, la rang de simbol al destinului uman, acela al peregrinării necontenite între cer şi pămînt, ca un fel de mesager între lucruri şi zei.
Într-o a doua abordare, păpădia atrage şi incită şi prin coloritul său viu şi luminos, prin contrastul cu cele din jur. Este o primă treaptă către haiku, aceea de a simţi mai mult pitorescul, partea decorativă a lucrurilor:
Papadia exprima contrastul dintre fragilitate si perenitate, dintre incapacitatea papadiei de a se opune fortei distructive a vantului si caracterul prolific al semintelor sale.
Floarea devine un simbol pentru energia si puterea naturii vii, pentru logica viului de a iesi biruitor asupra mortii.
Cel mai reuşit poem în această tentativă este însă, pentru complexitatea sa subtilă, poemul lui Eduard Ţară:
Câmp cu pãpãdii –
navetistul traversând
Calea Lactee
Câmpul cu păpădii, dublet terestru al Căii Lactee, e traversat zi de zi de bietul navetist în drumurile-i pămîntene. Iar faptul că, în stare de beatitudine primăvăratecă, se simte săltat printre stele, nu-l scuteşte de statutul nedezminţibil de fiinţă călătorind vremelnic, dar zi de zi, între cer şi pămînt, pe una şi aceeaşi Cale a Robilor. Poanta poemului este chiar această ridicare a navetistului, fiinţă umilă, inventată de vicisitudinile ultimei sute de ani, la rang de simbol al destinului uman, acela al peregrinării necontenite între cer şi pămînt, ca un fel de mesager între lucruri şi zei.
Într-o a doua abordare, păpădia atrage şi incită şi prin coloritul său viu şi luminos, prin contrastul cu cele din jur. Este o primă treaptă către haiku, aceea de a simţi mai mult pitorescul, partea decorativă a lucrurilor:
Papadia exprima contrastul dintre fragilitate si perenitate, dintre incapacitatea papadiei de a se opune fortei distructive a vantului si caracterul prolific al semintelor sale.
Floarea devine un simbol pentru energia si puterea naturii vii, pentru logica viului de a iesi biruitor asupra mortii.