Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2007

Lipsa de idei…

La cererea publicului (am eu un amic pe care-l cheama Public Vasile) si dintr-o lipsa crasa si jenanta de idei, am hotarat sa pun pe blog un material mai vechi de-al meu, asa ca sa nu stea blogul gol si neupdatat. Promit ca daca-mi vin idei intre timp, il sterg…

La 30 de kilometri de Timişoara

Buziaş – o staţiune leşinată, uitată de lume

Deşi preţurile sunt mici, peisajul unul aparte şi apa minerală… e pe gratis

Un câine leşinat stă la marginea terasei. E toropit de căldură. Din difuzor răzbat melodii de-ale formaţiei Holograf. Nu e aia cu „Şi băieţii plâng câteodată”. E un repertoriu mai vechi. de pe vremea lui „Ţi-am dat un inel”. Difuzorul e cocoţat pe ceea ce era cândva o fântână cu apă minerală. Nu mai e. Nişte lumânări kitschoase stau acolo unde ar fi trebuit să stea paharele oamenilor. Un bătrân stă pe-o bancă şi mângăie un câine. Nu-i al lui. E de-al locului. Sunt mulţi de-ai locului. Poate mai mulţi ca oamenii. O fetiţă supraponderală cade de pe patinele cu rotile. Maică-sa o ridică şi pleacă. Aruncă în grabă banii pe două sucuri. 4 lei… În Timişoara atât e unul. Şi aici mai erau şi reci. Apa minerală e 1 leu, chiar dacă-i îmbuteliată. Se aude muzică populară. E nuntă în parcul ce seamănă a pădure. Băncile sunt cam goale. Bătrânii veniţi la tratament stau în grupuri. În rest, pustietate… Câini. Coridoare parcă interminabile. E şi ştrand. Sunt şi hoteluri. Preţuri mici. O pală de vânt dă jos un meniu de la o terasă. 4 lei o ciorbă de burtă, cartofii prăjiţi – 2 lei. Mâncarea e bună. Vine şi repede. Culmea, e şi caldă. Nu te-nşeală la notă. Sucurile sunt reci. La fel şi berea. Cafeaua e un leu şi 60 de bani. E lungă. Ştrandul e deschis toată ziua. Seara, de la 21… discotecă. Oamenii stau la mese. Beau bere. Ascultă manele. Bătrâna de la cealaltă terasă e în continuare pe Holograf. Parcul e liniştit. E mare. E un peisaj superb. E şi îngrijit cât de cât. Băncile sunt în continuare goale. Şi sunt multe. Cărările din parc te duc în tot felul de locuri neumblate. Un avion s-a transformat într-un bar. La fel, preţuri mici. Servire la bar. Te poţi rătăcii pe aleile parcului dacă nu eşti atent. O rătăceală plăcută. Peisajul e ca şi rupt din vederile pe care le trimiteau bunicii din staţiune. Realizezi că eşti în staţiune. O staţiune lăsată în voia sorţii. Aici soarta nu a fost deloc bună. Oamenii se mai opresc doar în drum spre Timişoara să ia apă. E bună apa. Şi e pe gratis, de la fântână. Majoritatea bătrâni. În rest, nuntaşi. Doi îndrăgostiţi care vor să fugă de lume sau să se ascundă de cei cu care sunt legaţi cu acte. Oamenii bat cărările. Sunt cam puţini. Localnicii deja le ştiu, aşa că nu mai bat cu pasul. Şi-au luat mopeduri. Sunt şmecheri. La lumina lunii peste parc se aşterne liniştea. La o altă terasă cântă muzica populară. Trei mese sunt ocupate, restul goale. E sâmbătă. Preţurile n-au mai urcat o dată cu venirea serii. Câteva terase, neprimenite. Corturile care ţin umbră n-au mai văzut apă de luni de zile. Poate chiar ani. Bănci. Apă minerală. Cam atât. Aaa.. şi multă nepăsare. Un loc ce poate fi valorificat de către investitori. Un loc unde timişorenii s-ar simţi bine. E la jumătate de oră de Timişoara. 30 de kilometri. Timişorenii preferă jungla de asfalt. Câţiva plimbăreţi din parc cheamă veveriţele. Marianaaaaa! Se întoarce o puştoaică. Are acelaşi nume ca şi veveriţa. Dar veveriţa stă în continuare ascunsă. sau poate s-a mutat şi ea de plictiseală. O sâmbătă la aer curat. Preţuri mici. Alei străjuite de bănci. Apă minerală. Aproape pustiu. Parcă e un loc care nu vrea să se populeze. Într-adevăr, drumul e rău până aici. Dar e suportabil. Nu-ţi rupi nimic la maşină dacă nu faci pe viteazul şi apeşi pedala de acceleraţie. Pădurea-parc a rămas în spate. În curtea unei case de la şosea şade pe un pult Statuia Libertăţii la scară mică. Pe o placă o linie roşie taie o denumire: „Buziaş”… Apa… curge în continuare… la pompă. Timişorenii o pun în sticle şi îşi văd de drum…

Read Full Post »